Home → Lex Expert → Forme actualizate pentru actele din legislaţia Uniunii Europene
Forme actualizate pentru actele din legislaţia Uniunii Europene
La fel ca în cazul actelor incluse în legislaţia României, asupra actelor din legislaţia Uniunii Europene se efectuează frecvente modificări. Însă modificările din legislaţia europeană sunt exprimate clar şi nu generează dileme privind interpretarea, aşa cum se întâmplă nu de puţine ori cu modificările din legislaţia naţională.
Şi în legislaţia Uniunii Europene întâlnim totuşi un număr mare de acte ulterioare care operează modificări asupra unui act european. Din acest motiv a fost necesar ca şi pentru legislaţia Uniunii Europene să includem în cadrul produsului LEX EXPERT forme actualizate la zi (versiuni consolidate), care să includă în text toate modificările efectuate unui act.
Se asigură astfel o foarte bună corelaţie cu legislaţia României, utilizatorul putând accesa formele actualizate la zi sau formele în vigoare la o anumită dată, atât pentru legislaţia României, cât şi pentru legislaţia Uniunii Europene.

Formele anterioare şi formele actualizate la zi pentru actele din legislaţia Uniunii Europene sunt elaborate după aceleaşi principii cu formele anterioare şi formele actualizate la zi pentru actele din legislaţia României. Această abordare unitară asigură instrumente identice în ambele module şi uşurează lucrul utilizatorului cu produsul LEX EXPERT.
Întrucât facilităţile oferite de cele două module sunt similare, pentru mai multe informaţii privind facilităţile aferente formelor actualizate şi formele anterioare pentru actele din legislaţia Uniunii Europene, se poate accesa pagina realizată pentru formele actualizate şi formele anterioare pentru actele din legislaţia României.
|